Graiul moldovenesc

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Graiul moldovenesc este ramura estică a limbii dacoromâne, fiind vorbit în regiunea istorică Moldova, azi împărțită între statele moderne România, Republica Moldova și Ucraina (în aceasta din urmă, două regiuni : regiunea Cernăuți și Bugeacul). Vorbitorii acestui grai sunt moldovenii. Din anumite considerații, în special de ordin fonologic și după anumite tipicuri lexicale, graiul moldovenesc este înrudit îndeosebi cu graiurile din Ardeal și Banat^[1].

Graiul moldovenesc care este o variantă orală („abstand”) a limbii dacoromâne, nu trebuie confundat cu „limba moldovenească”, denumire oficială potrivit Constituției Republicii Moldova, pentru limba română literară („ausbau”) în această țară până în 2023.^[2][3] Așadar, „limba moldovenească” nu este o formă scrisă a graiului moldovenesc, ci o denumire alternativă pentru limba română „ausbau” la baza căreia stă graiul „abstand” muntenesc. Prin urmare, graiul moldovenesc intră în câmpul de studii lingvistice și filologice, iar „limba moldovenească” în câmpul de studii politice și istorice.

Nu există diferențe dialectale de la un mal la altul al Prutului, dar există regionalisme dispărute la vest de Prut și păstrate în est sau invers, și o diferență între elementele de vocabular modern și între calcuri, care pe malul drept, românesc, sunt mai mult de origine apuseană provenind din limbile franceză, germană sau engleză, iar pe malul stâng, rusesc și sovietic timp de 154 de ani, sunt mai mult de origine răsăriteană provenind din limbile rusă sau ucraineană.